Teatrul Național intră într-o nouă etapă: Adrian Titieni, manager interimar

Actorul și profesorul universitar Adrian Titieni va prelua, începând cu 1 ianuarie 2026, funcția de manager interimar al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, a anunțat ministrul Culturii, Demeter András István. Mandatul de interimat va avea o durată de 120 de zile, perioadă în care Ministerul Culturii va relua procedura de selecție pentru un management cu mandat deplin

Numirea lui Adrian Titieni vine după ce George Călin și-a anunțat încheierea mandatului de interimar la conducerea TNB. Decizia are loc în contextul în care prima etapă a concursului de proiecte de management pentru instituție nu a produs niciun câștigător, niciunul dintre proiectele depuse neîndeplinind criteriile de evaluare.

Ministrul Culturii a precizat că un nou concurs de management va fi lansat la data de 19 ianuarie, subliniind totodată că mandatele managerilor de instituții culturale vor avea, de acum înainte, o durată de trei ani. La concursul anterior au participat, între alții, regizoarea și dramaturga Alexandra Badea, managerul Teatrului Național din Timișoara, Ada Lupu Hausvater, și Radu Popescu, fondatorul Teatrului Apropo, însă niciun proiect nu a fost admis în etapa inițială.

Cu o carieră solidă în teatru și film, Adrian Titieni este una dintre cele mai respectate figuri ale scenei românești. Născut la Bistrița, în 1963, acesta este absolvent al UNATC „I.L. Caragiale”, instituție pe care a condus-o în calitate de rector între 2012 și 2016. De-a lungul timpului, Titieni s-a remarcat atât ca actor, cât și ca pedagog, având o contribuție importantă la formarea mai multor generații de artiști.

Preluarea interimatului la Teatrul Național București de către Adrian Titieni este privită ca o soluție de stabilitate într-o perioadă de tranziție administrativă, menită să asigure continuitatea activității uneia dintre cele mai importante instituții culturale din România, până la desemnarea unui manager cu mandat complet.

Sursa foto:  editiadedimineata.ro

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button