Autorizație emisă de urgență pentru blocul afectat de explozia din strada Vicina

Primăria Sectorului 5 a emis autorizația de construire pentru lucrările de punere în siguranță și consolidare a blocului afectat de explozia produsă pe strada Vicina. Documentul permite demararea intervențiilor asupra clădirii, în contextul în care siguranța locatarilor și a trecătorilor este considerată prioritate zero pentru administrația locală.
Potrivit autorităților, documentația tehnică a fost analizată în regim accelerat, astfel încât procedurile administrative să nu întârzie intervenția asupra imobilului afectat.
Lucrările vor avea ca obiectiv principal consolidarea elementelor structurale afectate și stabilizarea clădirii, pentru eliminarea oricărui risc imediat. În paralel, reprezentanții primăriei anunță că vor urmări îndeaproape modul în care se desfășoară lucrările.
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a declarat că administrația locală a decis să elimine orice procedură birocratică inutilă pentru a accelera intervenția.
„Punerea în siguranță a clădirii este primul pas esențial pentru ca locatarii să poată reveni, în timp, la o viață normală. Înțelegem situația dificilă prin care trec familiile afectate și vom continua să le oferim sprijin pe parcursul procesului de reabilitare”, a precizat edilul.
Primăria Sectorului 5 a anunțat că va continua să informeze opinia publică despre evoluția lucrărilor și despre măsurile luate pentru sprijinirea persoanelor evacuate











