Incident grav la Metrorex: angajată bătută în Biroul de Mișcare din Depoul Berceni

Un incident extrem de grav a avut loc în seara zilei de 23 ianuarie, în jurul orei 21:45, în cadrul Metrorex, unde o angajată a fost agresată fizic și verbal în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Evenimentul s-a produs în Biroul de Mișcare din Depoul Berceni, o zonă tehnică cu acces restricționat.

Potrivit informațiilor consemnate într-un raport intern, două femei au pătruns neautorizat în birou și i-au solicitat angajatei să le permită accesul în spațiu. În momentul în care aceasta le-a explicat că nu au dreptul să se afle acolo, situația a degenerat rapid. Una dintre femei, fostă angajată a companiei și pensionară, ar fi devenit agresivă, lovind-o pe impiegată, trăgând-o de păr și târând-o prin încăpere, în timp ce cealaltă femeie ar fi asistat la agresiune.

Victima a reușit să alerteze dispeceratul central și a solicitat intervenția Poliția Metrou, incidentul fiind raportat oficial în timpul schimbului 3 de lucru. Agresiunea a avut loc într-un spațiu esențial pentru siguranța circulației trenurilor, ceea ce ridică serioase semne de întrebare privind securitatea și controlul accesului în zonele tehnice ale metroului.

Cazul a provocat reacții dure din partea sindicatelor. Marian Artimon, președintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, a condamnat ferm situația, subliniind gravitatea faptului că persoane din afara sistemului au putut intra într-un punct nevralgic al exploatării metroului și au agresat un angajat aflat în serviciu.

Până în acest moment, conducerea Metrorex nu a transmis un punct de vedere oficial, iar autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte ale incidentului și eventualele măsuri legale ce se impun.

 

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button