Mortalitatea rutieră în UE scade, dar România rămâne pe primul loc la numărul de victime

În timp ce numărul deceselor rutiere continuă să scadă la nivelul Uniunea Europeană, România își menține poziția de lider negativ, cu 78 de decese la un milion de locuitori în 2024, cea mai mare rată din blocul comunitar.
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 19.900 de victime ale accidentelor rutiere, cu 2% mai puține decât în 2023. Față de 2019, reducerea este de 12%, însă progresele sunt distribuite inegal între statele membre.
Suedia rămâne etalonul european în materie de siguranță rutieră, cu doar 20 de decese la un milion de locuitori. În schimb, România se află la extrema opusă a clasamentului. Spania, Franța și Italia se situează în jurul sau sub media europeană, iar alte state din Europa Centrală și de Est au reușit reduceri consistente în ultimii ani.
Printre țările care se apropie de obiectivul european de reducere cu 50% a mortalității rutiere până în 2030 se numără Belgia, Danemarca, Polonia și Slovenia.
Prin inițiative coordonate de Comisia Europeană, statele membre beneficiază de schimburi de bune practici și evaluări comparative. Totuși, implementarea concretă a măsurilor rămâne responsabilitatea autorităților naționale.
În lipsa unor intervenții suplimentare, inclusiv investiții în infrastructură, aplicarea strictă a legislației și măsuri eficiente de control al vitezei, România riscă să rateze obiectivul stabilit pentru 2030, în pofida progreselor moderate înregistrate la nivel european.











